Aplicăm canonul I-II Constantinopol care afirmă că:
“cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfinții Părinți se despart de împartășirea cea către întâiul stătător al lor care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia din pricina îngradirii de sine de împărtășirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supuși certarii canonice, ci și de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor invrednici, căci n-au osandit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-invatatori; și n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbăvi Biserica de schisme și dezbinări.” (vezi Pidalion).”
Rezultă clar că cei care îl pomenesc pe ierarhul eretic pană la condamnarea sinodului nu sunt nici ei în greșală și nu devin eretici.
Trebuie avut în vedere un aspect, anume ca nu negăm existența Harului Sfințitor la acești ierarhi care predică erezia.
Biserica nu funcționează după teoria vaselor comunicante.
Trebuie să știm care a fost motivul pentru care părintele Iosif Isihastul a început să pomenească pe Patriarh.
Motivația a fost ca zelotistii care nu îl pomeneau începuseră sa creadă că nu mai exista Har Sfințitor la cei care pomeneau pe Patriarhul Ecumenic incepand să Mirungă pe cei care veneau la ei.
Aceștia căzuseră dintr-o extremă și de aceea Părintele Iosif Isihastul a simțit cu duhul ca este Har la cei care il pomeneau pe Patriarh. Deci au început pomenirea Patriarhului. Asta nu însemna că erau de acord cu el, dar ca să nu se facă schismă în Biserică au revenit la pomenire.
Asa cum am spus, întreruperea pomenirii este un act pedagogic, iar în prezent erezia ecumenista a evoluat mult mai mult. Deja am ajuns la 100 de ani de erezie propagată în Biserica Ortodoxă chiar prin unii ierarhi ai Ei, si in special Patriarhul Ecumenic.
Pe timpul lui Gheron Iosif Isihastul problema era mai mult cea a calendarului, dar astazi erezia a prins radacini muuult mai puternice incat se impune iaras o încetare a pomenirii Patriarhului Ecumenic.
Dacă ne credem nevrednici sa intrerupem pomenirea suntem în gresala, pentru ca atunci cand e vorba de erezie nu e același lucru ca atunci cand un ierarh ar avea păcate morale personale.
Erezia te desparte de Hristos.
Întreruperea pomenirii duce la asuprire, la persecuții din partea ierarhilor ecumenisti.
Întreruperea pomenirii nu se face oricum.
Dacă este pentru motive închipuite, sau slabe, adogmatice, sau după capul fiecăruia atunci facem schismă în Biserica.
În cazul în care nu ești în directă comuniune cu ierarhul ce predica erezia și intrerupi pomenirea ierarhului tău ortodox, care nu e de acord cu încetarea comuniunii dintre el și alți ierarhi care ar fi ecumenisti atunci intri în schismă și pierzi Adevărul și ieși din Biserica lui Hristos așa cum au ieșit asa-numitii stilisti, sinoade paralele, slatioristi, GOC-isti, etc.
De aceea nu se poate juca cineva cu întreruperea comuniunii atata timp cat nu e direct implicat și ierarhul nu e smintitor și propagandist al ecumenismului.
Apoi pană la întreruperea comuniunii mai sunt și alți pași: protestul scris si oral, mărturisirea Adevărului în fața episcopului propagandist ecumenist, anunțarea credincioșilor asupra a ce greșește episcopul, și de abia ca ultima soluție este nepomenirea ierarhului.
